Nu s-a schimbat nimic. Aceeași istorie, aceleași greșeli. Aceleași slăbiciuni, aceleași lecții. Păcate care se repetă din generație în generație. Prejudecăți care curg pe aceeași vale, în aceeași direcție, peste aceleași pietre, între aceleași maluri…

Oprește-te!

Oprește-te și uită-te la tine, chiar dacă nu-ți place ce vezi. Ascultă-ți gândurile. Întoarce-te la momentul când ai învățat să mergi și gândește fiecare pas. Mersul a devenit automat și s-a transformat în alergare. Uneori doar după ce te împiedici sau îți rupi piciorul vei reînvăța să mergi.

Oprește-te și uită-te în jur. Vei vedea dincolo de sisteme, dincolo de ierarhii, dincolo de haine, dincolo de nume – vei vedea oameni ca și tine, fiecare cu mersul lui, pe care nu vei putea să îl înțelegi oricât te-ai strădui și oricât de asemănător ar fi cu mersul tău. Nu le pune piedici, nu îi fugări, nu sta în drumul lor. Doar privește-i, ascultă-i și, dacă te invită, mergi alături o vreme. Nu va fi ușor, pentru că pasul lor e diferit și vei considera că e mai bine singur. Dar cu cât te vei îndepărta mai mult cu atât îți va fi mai greu. Pentru că mersul e în doi.

Oprește-te și uită-te în sus. E direcția în care vei vedea cel mai clar drumul. Și odată ce ochii tăi s-au obișnuit cu lumina, nu mai privi în jos. Nu vei vedea nimic, doar întuneric. Și vei călca greșit.

Refuz să alerg pe bandă, să slăbesc, doar ca să arăt mai bine. Am mersul meu, în ritmul meu și vreau să-nvăț să mă opresc. La timpul potrivit.