Trăim înconjurați de minciună… Avem mai multă cunoștință decât orice altă generație de dinaintea noastră, oricine are acces foarte ușor la informații, avem în spate o istorie și o cultură care au fost clădite cu multe sacrificii, avem știința care a evoluat atât de mult, încât nu mai ținem pasul cu ea… le avem pe toate gratis, fără a face vreun efort. Cu toate acestea suntem generația cel mai mult manipulată și cei care căutăm cel mai puțin adevărul.
Fiecare firmă își promovează produsele, medicii și psihologii își promovează serviciile. Școliile își promovează profesorii și cursurile. Bisericile își promovează doctrina. Cine mai face cu adevărat bine? Cine mai este sincer?
Viața mea pe Facebook este perfectă. Sunt ,,frumoasă”, ,,puternică”, ,,mamă model”, ,,super-femeie”, am în față o carieră strălucită și am sute de prieteni 🙂 Uneori prefer să mă uit pe facebook, decât în oglindă. Și, da, la fel ca ceilalți, am și eu un filtru. Postez ceea ce vreau ca alții să vadă despre mine, sau ceea ce eu cred ar trebui să promovez, doar trebuie să țin pasul cu cei 500 de prieteni ai mei, plus încă 200 de urmăritori. Nu facem toți la fel? Dar cine sunt eu atunci când nu mă vede nimeni?
Sunt doar eu, cea adevărată: nici prea frumoasă, deloc puternică, o mamă imperfectă, cu teamă de viitor, cu vise, eșecuri, dar cu resurse pe care le numesc binecuvântări. Sunt cea care încearcă, eșuează, încearcă din nou, uneori renunță și apoi regretă că a renunțat prea repede, alteori reușește ceea ce își propune. Sunt cea care încă mai crede că fiecare om e bun și frumos la suflet, că un comportament sau o experiență trăită nu ne definește, că nimic nu e întâmplător și că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi.
Dincolo de profiluri luminoase și atractive, dincolo de titlurile pe care le avem, dincolo de instituțiile pe care le reprezentăm și cu care ne identificăm, dincolo de comunitățile din care facem parte, suntem noi, cei adevărați. Cei de care de multe ori ne temem, sau cei de care ne e uneori rușine.
Adevărul nu este ceea ce încercăm să afișăm, ci e ceea ce rămâne atunci când nimeni nu e lângă noi.