În meseria mea lucrez cu părinți și copii, în special copii cu probleme de comportament. Majoritatea părinților vin și îmi spun probleme diferite, dar în aceeași formă: copilul meu lovește alți copii, copilul meu strigă tot timpul, copilul meu nu vrea să împartă jucăriile, copilul meu minte, etc. De fiecare dată pun aceeași întrebare: „Se întâmplă uneori ca acest copil să nu lovească/ să nu strige/ să împartă jucării/ să spună adevărul?” De fiecare dată răspunsul e ,,Da”. „Și ce faceți atunci?”
Ni se pare atât de firesc ca un copil să nu lovească, să vorbească frumos, să împartă jucăriile, să spună adevărul încât, de multe ori, nu avem nici o reacție când aceste lucruri se întâmplă. În schimb, atunci când apar „probleme de comportament”, imediat reacționăm și atunci începem educația: fiecare părinte educând în stilul lui – unii prin pedeapsă, alții explicând, alții imitându-i comportamentul sperând că acesta va înțelege cât de grav este.
Comportamentele pot deveni foarte ușor obiceiuri. Pentru a schimba un obicei, trebuie să înțelegem contextul în care apare (Când? Și De ce?) și să îl înlocuim cu un alt obicei care să aibă aceeași funcție. De multe ori e suficient să apreciem comportamentele alternative, pentru a reduce un comportament problematic.
Încearcă azi să dai jos ochelarii care văd toate greșelile copilului și să îți pui ochelarii care văd tot ce face el bine și găsește metode creative de a aprecia aceste lucruri. Uneori prin simpla ta prezență lângă el sau printr-un zâmbet poți să îi transmiți ,,Așa da!”.