Viața mea se luminează – Nichita Stănescu
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.
Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.
Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.
Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.
Târziu – Norel Iacob

Da, e târziu…

Stingeți lumina,

Dar stingeți-o încet.

Vreau să mă pătrundă întunericul

Întâi prin crăpăturile sufletului,

Ca să le pot însemna,

Poate reușesc să le acopăr cândva…

Așa, tăiați-mi lumina încet,

Să-mi îmbătrânească amândoi ochii odată.

După ce-mi voi fi cârpit firidele,

Îi voi închide, mă voi închide

Înainte să mă inunde noaptea.

Vă rog, nu stingeți lumina dintr-o dată,

Să nu mă sperii de mine prea rău…

Sase pui si-o biata mama – Vasile Militaru

Mai de mult, o rândunica avea-n cuibu-i sase pui

Si privea la ei sarmana, ca la chipul soarelui:

De cu zori pornea -sageata- cautând, pe deal si vai,

Hrana pentru puii sai

Si-n iubirea-i nu odata

S-a culcat ea nemâncata,

Dar destul de fericita ca nu s-a-ntâmplat nicicând:

Dintre pui, s-adoarma vre-unul ars de sete sau flamând,

Nici n-a fost mai mândra mama decât ea-ntre rândunici,

Când vazu-ntr-o zi ca puii se facusera voinici,

Si n-a mai avut odihna nici cât ai clipi, sub soare,

Pâna când, pe fiecare pui nu l-a-nvatat sa zboare,

Dar, când toti puteau sa plece încotro voiau sub slava,

Rândunica, istovita, a cazut în cuib bolnava

Si cu ochii plini de lacrimi tinta-n ochii fiecui,

Zise celor sase pui:

Dragii mamii, eu de-aseara, simt în inima un cui:

Aripile greu ma dor

Si nici vorba sa mai zbor…

Dumnezeu mi-a dat putere, – oricât am avut nevoi, –

Sa gasesc într-una hrana pentru voi…

Astazi fiindca sunt bolnava, dragii mamii, se cuvine, –

Mari cum v-a facut maicuta, sa-ngrijiti si voi de mine

Si ca nimeni dintre puii-mi sa nu simta ca mi-e rob,

Fiecare, sa-mi aduceti, zilnic, numai câte-un bob;

Ale voastre sase boabe milostive, ma vor tine

Pâna când o sa vrea cerul sa ma faca iarasi bine…

 

Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei sase pui

Si-au adus, vre-o sase zile, fiecare bobul lui…

Mai departe însa puii, – beti de-al slavilor înalt, –

Fiecare-având nadejdea ca-i va duce celalalt, –

N-a mai dus nici unul bobul si, uitata mucenica,

A murit atunci de foame cea mai sfânta rândunica.

 

Si-a ramas apoi povestea trista, neluata-n seama,

Orisicui ai sta s-o spui,

Ca o mama îsi hraneste:sase, opt sau zece pui,

Însa zece pui, adesea, nu pot toti hrani o mama.

Printre clipe – Ana Blandiana

Ca floarea tăiată

Cu petale aripe

Ţi-aminteşti cum cădeai

Printre clipe?

Şi clipele cum

Se dădeau la o parte

Să te-ajute s-ajungi

În adâncul din carte,

Unde stelele moarte

Se transformă-n poeme

Şi nu e târziu

Şi nu e devreme

Să pierzi veşnicia,

Să renunţi şi să ierţi.

Ţi-aminteşti întunericul

Dintre coperţi?

Dragoste – Norel Iacob

Ne aranjăm în fiecare dimineață,

Ne aranjăm zâmbetele și ținuta,

Să fim cocheți…

Poate astăzi ne va întâlni schimbarea

Și-o să ne iubească…

 

Și-apoi ne întrebăm în fiecare seară,

De ce ea ne înșală mereu

Și pleacă cu un altul,

Care nici măcar n-arată mai bine…

Cărbunele – Norel Iacob

Învechit în minele adâncite

Păcatul zace cu rost,

Zace cuminte,

Se face cărbune…

Creionul cu care se scrie atâta

În lume…

Cântec – Nichita Stănescu

M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă,
până când gândul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-mă,
până când nevăzutul
mi-a devenit văzut.
Stau ca și cum cineva
ar trebui să-și aducă aminte de mine
și-ntre timp, ros de aer și nins
mi se stinge lumina-n oricine.

Aș construi o casă

Aș construi pentru mâine o casă

Departe de satul natal,

Departe de orașele din jur,

Departe de munți și păduri,

De parte de mare,

Departe de locuri unde de moare,

De parte de vară,

Departe de gând și povară,

Departe de propria-mi toamnă,

Departe de propria-mi Ramă,

Unde-s uciși copiii din mine.

Pentru mâine, mi-aș construi o casă,

Departe, cât mai departe de mine.