Tată, știu că mă aștepți. Sunt în drum spre casă. Mai coboară-mi puțin în suflet și aprinde lumina, căci s-a făcut cam întuneric, dar aprinde-o încet, te rog, să nu me sperii de mine prea rău… Te rog, mai pune puțină lumină și în lampă și dă-i mâinii mele putere să o țină cât mai sus, la vedere. Am auzit că singură nu pot intra în casă.

Și, încă puțin te mai rețin, încă ceva: zdrențele de pe mine mă cam încurcă. Iartă-mă că le-am preferat în schimbul hainei pe care Tu mi-ai dat-o. Am crezut că sunt mai practice.

Dă-mi, te rog, haina albă înapoi!