Vezi în fiecare zi categorii de oameni. Pe unii îi vezi pescari amatori – ei doar prind câte un articol, un cântec, o fotografie, din toate temele posibile și își împopoțonează peretele cu prada lor, pe alții îi vezi arheologi – ei sapă și caută înțelesuri ascunse, de cele mai multe ori văzute doar de ei. Pe unii îi vezi oglinzi, se pozează doar pe ei, vorbesc doar despre ei, postează doar ce are legătură cu ei, iar pe alții – spioni care au mereu un secret de dezvăluit, o bârfă bombă, ei fiind atotștiutori când vine vorba despre ceilalți. Pe unii îi vezi soldați „blindați”, specialiști în toate: medicină, psihologie, statistică, politică. Ei sunt anti-vacciniști, anti-Covid, anti-medicamente, anti-politică, anti-religie, anti-școală, anti-tot. Și mai vezi o altă categorie de soldați, cei specialiști, care au o colecție de arme validate științific și sunt mereu acolo și gata să atace când apar subiecte controversate. Mai vezi poeți, oameni care sunt originali în tot ce spun, care primesc like-uri și pentru un semn de punctuație pe care îl scriu și critici literari care înțeleg ce e în spatele fiecărui cuvânt și semn de punctuație și le place la nebunie să îi corecteze pe alții. Și nu mă mai pot opri…

Vezi în fiecare zi categorii, vezi etichete, vezi manechine, dar nu vezi oameni. Nu îi vezi pe facebook, pe Insta, nici pe stradă, nici la prima întâlnire, uneori nici la a 10-a.

Cat poate fi de frumos? Cât poate fi de provocator să începi să vezi omul? E ca și cum ai fost orb și, treptat, primești vederea și îți dai seama că toate acele reprezentări pe care le-ai avut pot fi aproape de realitate, dar, în același timp, sunt foarte diferite. Îți dai seama că toate celelalte simțuri ale tale nu pot să înlocuiască vederea. Și îți dai seama cât de frumoși sunt oamenii, cât de complecși, cât de atractivi… și nu poți să nu îi iubești.

Nu știu, e doar o idee… Eu încă sunt pescar, oglindă, soldat și critic.