În dimineața aceasta am reușit din nou să îl supăr pe băiețelul meu. Pot să vă povestesc de ce dar nu prea e relevant acum motivul supărării care, de fiecare data este altul. Dar sursa e mereu aceeași: conflictul dintre Vreau și Trebuie. Dar ce aș vrea să vă povestesc este despre modul în care astăzi a reușit să își gestioneze emoțiile într-un mod foarte creativ.

De obicei atunci când se supără vrea să fie singur. Mereu îi spun că înțeleg că este supărat sau furios și că sunt acolo, lângă el, dacă vrea să îl iau în brațe sau vrea să vorbim despre ceea ce simte. Astăzi era atât de supărat încât părea că ceea ce îi spuneam intra pe o ureche și ieșea pe alta. Mă ignora complet. Am așteptat. A mers în camera lui și a închis ușa. După 5 minute a ieșit cu zâmbetul pe buze având în mână o inimioară cu două brațe deschise pe care scria „Te iubesc, mama!” și a sărit în brațele mele.

Studiez psihologia și pedagogia de mulți ani, dar învăț de la copilul meu mai mult decât din toate cărțile citite. Cel mai provocator a fost întotdeauna să găsesc echilibrul între disciplină și clădirea unei relații de afecțiune.

Copiii au nevoie de reguli, dar mai mult decât atât, au nevoie de relație, o relație în care să se simtă înțeleși, să se simtă în siguranță. Disciplina și relația se împletesc, construiesc împreună un caracter. Nici una dintre ele nu trebuie să o minimalizeze pe cealaltă. Nici una dintre ele nu e mai importantă decât cealaltă.

Poate, ca părinte, nu ai avut parte în copilăria ta de cea mai bună educație. Poate îți este greu să comunici, poate îți este greu să îți gestionezi propriile emoții, poate că îți este greu să stabilești reguli și să fii consecvent. Dar sunt convinsă că îți dorești cea mai bună educație pentru copilul tău. Dumnezeu să îți dea înțelepciune să faci cele mai înțelepte alegeri, având în minte faptul că prin modul în care astăzi îți educi copilul, construiești un caracter.