Articole

Mă uit la tine cum te joci cu mașinuțele. E jocul tău preferat. Faci trasee cu obstacole, faci mașinile să se accidenteze și te amuzi, până când mașinuța ta preferată se strică. Atunci e cea mai mare suferință pentru tine.

Privește-o bine. Așa suntem noi toți, avariați într-un fel sau altul. Nimeni nu intră în viață fără să fi suferit un fel de traumă în copilărie. Și acea traumă îi face pe oameni să ridice ziduri, să ia decizii greșite, să facă lucruri rele.

Oamenii nu se repară atât de ușor ca și mașinile, dar se pot repara. Însă nu o putem face singuri. Dacă vrei să te vindeci…  iartă! Dacă vrei să nu duci mai departe aceeași traumă… iartă!

Apoi caută un mediu în care să te simți în siguranță și… dacă ești rănit din nou de cei care te iubesc…  trebuie să te lași iubit din nou!

Găsește unul sau doi prieteni pe care îi placi și în care ai încredere și mergi mai departe. Și dacă vei întâlni acea persoană care te caută și care vrea să te iubească, faceți o casă împreună. Și când vei avea copiii tăi, oferă-le siguranță și dragoste, pentru că, cel mai probabil, vor suferi și ei traumele lor.

Poți să fii cine îți dorești tu în viață. Nu îți căuta modele de urmat printre oameni. Dacă ai găsit drumul pe care vrei să mergi și ai găsit sensul pe care Dumnezeu l-a dat vieții tale, nu te lăsa distras și mergi înainte. Vor fi oameni care se vor bucura să te vadă căzând, dar ridică-te și mergi din nou. Vor fi alte drumuri mult mai ușoare și mai ispititoare, dar nu uita care este sensul vieții tale și mergi înainte. Unii vor fi invidioși, alții îți vor întoarce spatele când vei avea nevoie de ajutor, dar tu mergi înainte.

Poți călca peste orice obstacol, dar nu călca… peste oameni. Nu pune mai mult preț pe obiectivele tale decât pe oameni. Mergi înainte… iubind.

Vei fi bine!

Vom fi bine!

Aveam 9 ani și făceam orice ca să îmi acopar genunchii pentru că îi uram. Erau strâmbi și urâți. Aveam 19 ani când am intrat în curtea bisericii și un băiat a observat că am un coș pe față, O perioadă nu am ieșit din casă fără să îmi acopăr fața cu fond de ten. Aveam 32 de ani când am rămas mamă singură și aveam momente în care nu mai vroiam să ies din casă sau să întâlnesc pe cineva.

Eram disperată să fiu perfectă. Dar cu cât mă străduiam mai mult să fiu perfectă, cu atât eșuam mai mult. Am avut momente în viață în care conta atât de mult părerea altora despre mine încât eram dispusă sa fac orice ca să le fiu pe plac. Am avut perioade în care am fost atât de geloasă pe unii oameni din jurul meu, încât mă străduiam din răsputeri să îi întrec.

Dar în alergarea aceasta extenuantă, fără sfârșit, mi-am dat seama la un moment dat, după cea mai mare pierdere pe care am suferit-o (cea mai dragă persoană pentru mine), că nu mă cunoșteam, că eram într-o alergare continuă de a mă găsi pe mine, dar într-o direcție greșită. Mi-am dat seama că nu mă iubeam pe mine, că nu îi iubeam nici pe ceilalți și că nu îl iubeam, astfel, nici pe Creatorul nostru. Și a fost un punct în viața mea în care m-am oprit și am început să învăț să mă cunosc.

Cel mai mult m-a ajutat relația mea cu Dumnezeu și felul în care m-am simțit utilă în jurul meu. În Biblie sunt atât de multe scrisori prin care Dumnezeu ne arată cât de mult ne prețuiește, care ne ajută să înțelegem valoarea pe care o avem. Sunt momente în care poate ne vedem fără valoare. Dar atunci când Cineva spune că te prețuiește atât de mult încât dă lumea pentru tine, nu se poate să nu găsești resurse să mergi mai departe. Cineva are un plan cu viața ta și nu este oricine, este stăpânul universului. El a pus în tine niște calități pe care, în această formă, nimeni nu le mai are. Dumnezeu și-a dat viața pentru tine, pentru că a văzut o valoare în tine!

Care este povestea vieții tale? Dacă nu îți place această poveste, crează una nouă – o poveste în care să te simți bine cu tine.

Voi începe eu: Am 9 ani și îmi iubesc picioarele, pentru că la un moment dat mă vor ajuta să urc un munte sau să alerg la un maraton. Am 19 ani și știu că nimeni nu este perfect. Am 35 de ani și sunt o mamă singură. Dar Dumnezeu mi-a dat multe daruri pentru care sunt recunoscătoare: am un băiat extraordinar, îmi place meseria mea și îmi folosesc timpul și energia pentru a ajuta cât mai mulți oameni.

Rescrie-ți povestea ta de viață dintr-o perspectivă pozitivă. Și apoi fii tu cel care îi ajută pe alții să rescrie povestea vieții lor, să vadă valoarea pe care Dumnezeu a pus-o în ei. Fă așa și s-ar putea să le schimbi viața!

De câțiva ani am intrat într-o lume în care am văzut multă durere, dezamăgire, așteptări neîmplinite, sacrificiu, dar și mai multă speranță, dragoste, empatie, sinceritate, încredere, o lume în care se întâmplă minuni. În fiecare zi a săptămânii interacționez cu familii în care sunt copii cu dizabilități, diferite tulburări sau întârzieri în dezvoltare. Să aduci pe lume un copil cu o dizabilitate sau să primească un astfel de diagnostic în primii ani de viață este o durere de neimaginat. Toate visele și așteptările tale cu privire la viitor dispar într-o clipă și sunt înlocuite de frică, dezamăgire, neîncredere și uneori vinovăție. Este o perioadă foarte grea care durează timp de mai mulți ani pentru mulți părinți care sunt în această situație.

Dar atunci când încercările sunt atât de grele, Dumnezeu dă și putere pentru a trece prin ele și binecuvântează pe altă parte. Am luat parte în acești ani la minuni nenumărate pe care Dumnezeu le-a făcut în familia unor oameni care nu se consideră religioși, dar sunt oameni sinceri, plini de încredere și speranță, oameni care au învățat să se bucure și să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru fiecare progres făcut de copilul lor. Am mers acasă cu ochii plini de lacrimi de fericire când un copil a spus pentru prima dată ,,mama” la 6 ani, când o fetiță cu hipoacuzie profundă și autism sever a început prima dată să comunice printr-un sistem de imagini, când o asociație care oferă servicii de terapie copiilor cu deficiențe a primit o sumă mare de bani, anonim, exact când au avut cea mai mare nevoie, când am vazut părinți uniți (mamă și tată), care zi de zi vin împreună în terapie alături de copil, ca să învețe cum să îl ajute acasă.

Avem multe lecții de învățat de la cei de lângă noi pe care uneori îi privim cu milă și compasiune. Dar de multe ori sunt mai puternici și mai fericiți decât noi – pentru că au învățat să depindă de Dumnezeu. Data viitoare când vei vedea o persoană cu dizabilități nu o mai privi cu milă, ea nu are nevoie de mila noastră. Privește-o cu admirație, cu respect. Încearcă să te apropii de ea și să o cunoști. Vei vedea cât de multe are de oferit și Îl vei cunoaște mai bine pe Dumnezeu.

O inimă a încetat să mai simtă… Două mâini au încetat să se mai unească în rugăciune… Două buze au încetat să mai zâmbească…

Inima ei a bătut pentru a-I da slavă lui Dumnezeu și pentru a-i încuraja și a-i ajuta pe cei din jur. Mâinile ei au oferit, au salvat vieți, au modelat oameni, au prevenit căderi, au oferit un exemplu și au purtat semnele bunătății, ale dragostei, ale muncii și ale suferinței. Iar buzele ei au zâmbit și au oferit încurajare, au dat învățătură și au vorbit despre Dumnezeu.

Împreună cu mami am fost călători către Împărăția lui Dumnezeu, iar credința ei a fost mereu vie și puternică în Tatăl Ceresc care a pregătit copiilor Săi o lume mai bună, o lume fără lacrimi, dureri, suspine, o țară minunată în care Isus Hristos va fi Domnul și Mântuitorul tuturor celor care L-au așteptat. Mami a terminat călătoria, dar noi am rămas călători pe acest pământ și speranța noastră este să ne reîntâlnim cu ea în acel loc minunat, în Împărăția lui Dumnezeu.

O inimă a încetat să bată, dar o inimă nouă va bate din nou. Două mâini slabe au încetat să se unească în rugăciune, dar două mâini puternice se vor ridica să îl primească pe Isus Hristos. Iar două buze îl vor lăuda din nou pe Dumnezeu atunci când ochii îl vor vedea pe Isus Hristos venind pe norii cerului să ne ia acasă. Aceasta este speranța noastră! Dorim să avem cu toții parte de acea întâlnire minunată.

Mami a fost bunica mea, a doua mamă pentru mine. Somn lin și să ne revedem curând!