De câțiva ani am intrat într-o lume în care am văzut multă durere, dezamăgire, așteptări neîmplinite, sacrificiu, dar și mai multă speranță, dragoste, empatie, sinceritate, încredere, o lume în care se întâmplă minuni. În fiecare zi a săptămânii interacționez cu familii în care sunt copii cu dizabilități, diferite tulburări sau întârzieri în dezvoltare. Să aduci pe lume un copil cu o dizabilitate sau să primească un astfel de diagnostic în primii ani de viață este o durere de neimaginat. Toate visele și așteptările tale cu privire la viitor dispar într-o clipă și sunt înlocuite de frică, dezamăgire, neîncredere și uneori vinovăție. Este o perioadă foarte grea care durează timp de mai mulți ani pentru mulți părinți care sunt în această situație.

Dar atunci când încercările sunt atât de grele, Dumnezeu dă și putere pentru a trece prin ele și binecuvântează pe altă parte. Am luat parte în acești ani la minuni nenumărate pe care Dumnezeu le-a făcut în familia unor oameni care nu se consideră religioși, dar sunt oameni sinceri, plini de încredere și speranță, oameni care au învățat să se bucure și să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru fiecare progres făcut de copilul lor. Am mers acasă cu ochii plini de lacrimi de fericire când un copil a spus pentru prima dată ,,mama” la 6 ani, când o fetiță cu hipoacuzie profundă și autism sever a început prima dată să comunice printr-un sistem de imagini, când o asociație care oferă servicii de terapie copiilor cu deficiențe a primit o sumă mare de bani, anonim, exact când au avut cea mai mare nevoie, când am vazut părinți uniți (mamă și tată), care zi de zi vin împreună în terapie alături de copil, ca să învețe cum să îl ajute acasă.

Avem multe lecții de învățat de la cei de lângă noi pe care uneori îi privim cu milă și compasiune. Dar de multe ori sunt mai puternici și mai fericiți decât noi – pentru că au învățat să depindă de Dumnezeu. Data viitoare când vei vedea o persoană cu dizabilități nu o mai privi cu milă, ea nu are nevoie de mila noastră. Privește-o cu admirație, cu respect. Încearcă să te apropii de ea și să o cunoști. Vei vedea cât de multe are de oferit și Îl vei cunoaște mai bine pe Dumnezeu.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Vrei sa ne lasi un comentariu?
Simte-te liber sa o faci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *