Sună alarma la ora 6:30, degeaba… Copilul s-a trezit deja si are un debit verbal iesit din comun. Dacă îi spui că vrei să mai dormi, i se face brusc foame, are chef de joacă sau, dacă nu îi dai atenție, cere tableta, pe care nu vrei să i-o dai, așa că te ridici din pat. Încerci să creezi o atmosferă potrivită pentru studiu și rugăciune la început de zi. Apoi urmează alergarea de dimineață: pregătește micul dejun, verifică-i ghiozdanul, pregătește-i hainele, pregătește-i sandvișul, nu găsești sticla de apă pentru școală, îți amintești că are o poezie de învățat și o repeți cu el în timp ce manancă, în timp ce se spală pe dinți, în timp ce iese din casă. În tot acest timp te pregătești și tu de serviciu. Dacă ai timp, te machiezi și îți aranjezi părul, dacă nu… asta e. Și… pe locuri, fiți gata, start: să înceapă ziua.

Mergi la primul loc de muncă. E undeva aproape și avantajul cel mai mare este că treci pe lângă un lac pentru a ajunge acolo. Îți iei doza de calm, de frumos, de sens. Si, pe când începe liniștea să te pătrundă, ai ajuns. Ai intrat, pentru că ești în întârziere și începe jocul, concentrarea, căutarea de soluții. Timpul trece repede. Te uiți la ceas și îți dai seama că trebuie să închei, să faci un rezumat și să pui o concluzie. Ieși. Același lac. Aceeași liniște. De data aceasta alergi mai repede să ajungi la al doilea loc de muncă. Ajungi în stație și aștepți autobuzul. Oamenii sunt ca niște fantome conectate la aparate pe care le țin în mînă. Rar vezi doi oameni care își vorbesc. Și mai rar vezi un om care să citească o carte. Te urci în autobuz și te așezi la geam. Acolo gândurile curg mai ușor, amintirile aleargă în direcția opusă odată cu casele, copacii și stațiile. Și îți place să le lași în urmă.

Gândurile sunt dintr-o dată risipite când auzi promptul strident: Stația Constanța. Te grăbești să ajungi la ușă, ca să nu rămâi cumva în autobuzul gândurilor. Ajungi la al doilea loc de muncă. De data aceasta e locul tău, rod al muncii tale și te cuprinde o satisfacție când intri, care se stinge încet când vezi pe birou facturile care trebuie plătite, registrele care trebuie completate, dosarele care trebuie organizate, rapoartele care trebuie finalizate. Și așa trec orele și aici, între hârtii, joacă, discuții cu părinții. Mai primești un zâmbet, o îmbrățișare, te mai trage câte un copil de păr, te rostogolești, te ascunzi sub masă, te joci cu apă, faci castele din nisip, ștergi copilul la fund, râzi, uneori mai plângi dar gândești și simți fiecare gest al copilului, fiecare reacție a părintelui.

E timpul să iei copilul de la școală. Îți iei dosarele cu tine și te urci în același autobuz, dar de data aceasta alte gânduri și amintiri mult mai recente aleargă înainte și înapoi, dar nici nu te străduiești să prinzi vre-una.  Ajungi la școală. Îți aranjezi părul, ținuta și intri cu emoție, așteptând o vorbă a învățătoarei despre copil, bună sau rea, numai să fie. Să știi ce a făcut, cum s-a descurcat, dacă a mâncat tot, dacă s-a bătut cu colegii, dacă a mai aruncat pietre peste gard. Și îl vezi cum aleargă spre tine cu zâmbetul pe buze și nu mai vrei să auzi nimic. Ai vrea să oprești timpul în loc.

Pe drum îți povestește despre colegi, cine pe cine a supărat, cine a întârziat dimineață, cum a răspuns el la o întrebare grea. Îți face programul pentru următoarele ore, îi spui programul pe care l-ai facut deja pentru următoarele ore, negociază din nou programul, aplică toate metodele de manipulare pe care le știe, până ce reușește măcar ceva să schimbe în programul făcut de tine.

Ajungeți acasă, dacă nu aveți de mers la pian sau la înot. Îi dai sa mănânce, mănânci și tu, dacă ai timp, micul dejun de la ora 16:30, apoi începe distracția: răspunde la e-mail-uri, răspunde la apeluri telefonice, răspunde la mesaje care curg unul peste celălalt, mai scrie la articol, mai scrie la lucrare, învață pentru curs, gătește, spală haine, fă curățenie. Și la un moment dat lași totul deoparte pentru că cel mic te-a chemat la joacă. În acel moment nu mai contează nimic, decât cine câștigă la Șah, cum poți face cortul să fie mai trainic, cum poți potrivi piesele de lego pentru a consturi un avion.

În zilele bune mai ieși în parc, te plimbi cu bicicleta și îți dai seama cât de de binecuvântată ești că ai un copil care să îți mai amintească să trăiești. Și îl săruți pe frunte, și te îmbrățișează și… ești fericită.

Seara vine pe nepregătite, pregătire pentru școală, adunatul sutelor de bucăți de lego de pe covor, rutina de seară. Și a adormit, prea frumos, prea rapid.

La tine urmează munca, ceea ce a rămas din timpul zilei de azi, din ziua de ieri, de săptămâna trecută, de luna trecută, cursuri de noapte, conversații de noapte, lectură de noapte, până somnul își impune drepturile după mai multe insistențe la care nu a avut succes.

Noapte bună! Peste puține ore va începe o nouă zi, o nouă alergare, o nouă provocare, o nouă descoperire.