Melancolicul e apa. E un lac. E linistit, e perfect, e frumos… Pot înota în el, dar nu foarte mult timp, pentru că obosesc. Dar înotul mă ajută să mă dezvolt. Furtunile pot agita apa, perfectul se transformă în pericol. În timpul furtunii mă pot îneca, o spun din experiență.
Când apa e linistită vin pescari (părinți, copii, prieteni). Lângă lac e casa noastră. Aici locuim noi – o mamă si un copil. Copilul vine des la apă, se simte în siguranță.
Când e furtună, gata să inunde casa, o mutăm mai departe de apă, dar tot atât de des coborâm la lac. Lacul ne hrăneste, ne linisteste, ne apropie de Dumnezeu, lacul e Acasă. Fiecare anotimp e frumos lângă lac…
Sangvinicul e o salupă. E foarte rapidă, oferă confort, acces la resurse, atrage mulțimile. Ne duce unde vrem: de la un capăt la altul al lacului. Dacă vremea e bună, o putem controla. Ne place viteza. Stăm uneori seara în ea si visăm, uitându-ne la cer. E a doua casă.
Dacă e furtună, e bine ca salupa să fie ancorată, să nu fie lăsată liberă, pentru că se luptă cu lacul, desi îi este prieten. Odată, în timpul unei furtuni, lantul cu care era legată salupa s-a desfăcut. Încercând să repar lucrurile, m-am prins în lantul care m-a atras sub apă si… nu am putut să respir. M-a tras din nou si din nou… A fost groaznic! Am fost foarte aproape de înec. În tot acest timp copilul mi-a dat putere să respir, mi-a dat forță să lupt. Am reusit să ies la suprafață si să prind salupa care, pentru un timp, dispăruse. Când s-a înseninat am văzut-o plutind pe lac, am înotat până la ea si am adus-o, am pus o ancoră, iar lanțul l-am aruncat într-o magazie. Uneori mai intru acolo doar să mă uit la el, de departe.
Când sunt singură, îmi place să înot. Cu copilul, aruncăm pietre în apă ca să facem valuri, să miscăm salupa si să ne uităm la ea cum dansează pe apă.
În zilele bune mă trezesc de dimineață, alerg la apă si privesc răsăritul, mă rog si Soarele îmi încălzeste fața si gândul… Si apa e atât de frumoasă… nu mă mai satur de privit. O studiez si îmi dau seama că am atât de multe de învățat de la apă, de la fiecare undă, fiecare reflectie a razelor de Soare sau a copacilor dimprejur. Niciodată nu e la fel. Mă linisteste, aduce Soarele mai aproape de mine. Apa e prietenă cu soarele.
Apoi îmi iau salupa si merg la muncă. Serviciul meu e să plantez copaci. Fără salupă nu as putea să îi transport, si fără apă nu ar fi acelasi peisaj cu imaginea copacilor reflectată. Dar Soarele e cel care îi face să crească.
Uneori apa se evaporă si cade sub formă de ploaie. Atunci nici Soarele nu se vede si nu prea mai am chef de iesit cu salupa sau de plantat copaci. Atunci stau în casă si privesc picurii de ploaie cum ating apa. Astept să treacă, apoi curăt salupa si mă plimb din nou. Peisajul de după ploaie, văzut de pe salupă, e cel mai frumos. Se vede curcubeul – e minunat!
Sper să fie vreme bună de acum…
