Astăzi am avut privilegiul de a da o veste bună, așteptată de ani de zile, într-un moment în care a fost cea mai mare nevoie de ea. S-a ales cu lacrimi, bineînțeles.
Două persoane, una la un capăt al firului, una la celălalt, care simțeau aceeași bucurie, aceeași recunoștință, aceeași binecuvântare. Momente ca acesta aș vrea să le păstrez vii, să le pun cu grijă într-un cufăr al amintirilor, să nu se stingă niciodată. Nu sunt dese astfel de experiențe, poate tocmai de aceea au o altă intensitate.
Dacă viața ar fi plină doar de vești bune, oare ne-ar mai bucura ele? Ne-ar mai face să plângem de fericire? Unde strălucește mai tare o perlă? Într-un cufăr plin de perle sau între pietre fără valoare, în nisip? Când e mai valoroasă? Când ai un buzunar plin de perle, când o găsești la tot pasul sau când o cauți ani de zile, când trebuie să înoți, să te scufunzi, să deschizi scoică după scoică pentru a o găsi?
Aceasta e frumusețea vieții. Aceasta e frumusețea suferinței. Aceasta e frumusețea bolii. Aceasta e frumusețea despărțirii. Aceasta e frumusețea neajunsurilor. Toate acestea dau strălucire veștilor bune.
Ce emoționant! ?