Deficiențe de vedere

Cu toții avem deficiențe de vedere. Fiecare om are propriii ochelari prin care îi vede pe ceilalți, ochelari la care adăugăm câte o lentilă cu fiecare experiență pe care o avem, cu fiecare informație pe care o primim. Cu cât acești ochelari au mai multe lentile, cu atât ne îndepărtează mai mult de realitate. Și, pentru că nu suportăm haosul și avem nevoie de ordine și structură, îi așezăm pe ceilalți în diferite categorii, le punem etichete, pentru că așa credem că îi vedem mai bine. Unii dintre noi nu avem nici o problemă în a pune câte un diagnostic, bazându-ne pe ochelarii noștri cu mii de lentile: ,,Acesta e un borderline”, ,,acela e un paranoic”, ,,celălalt e depresiv”, ,,un altul e narcisist”… Psihologia ar trebui să ne ajute să îi înțelegem pe ceilalți, dar, de multe ori, nu face decât să ne îndepărteze de realitate – acea realitate care este în fiecare dintre noi.

E ușor să spui ,,se comportă așa pentru că are autism”, ,,e impulsiv pentru că are ADHD”, ,,să nu crezi ce spune pentru că e schizofrenic”, ,,e agresiv”. Ai rezolvat problema. E mult mai greu să lași ochelarii deoparte și să observi, să asculți, să încerci să vezi care este realitatea lui, fie că e copil sau adult. Dar asta înseamnă să îți pese de cel de lângă tine.

Fiecare om are realitatea sa pe care nici măcar el însuși nu o vede clar. ,,Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte, dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin”. (1 Corinteni 13:12)

Dar până atunci, să încercăm să lăsăm ochelarii deoparte, când ne uităm la ceilalți sau la noi și să învățăm să iubim.