Personaje

Viața nu e un roman sau un film în care există personaje principale sau secundare, personaje pozitive sau negative.

În viață fiecare e un personaj principal, care are propria lui poveste. Iar pozitive sau negative nu sunt personajele, ci deciziile lor.

Conform unor teorii, pozitiv înseamnă că există sau se adaugă ceva, negativ înseamnă că lipsește sau se înlătură ceva. Unii au îndeajuns, încât să poată oferi și altora. Alții se trezesc dintr-o dată goi și nu știu cum au ajuns acolo. Atunci și-ar dori să fie un personaj secundar… dar toate personajele sunt principale.

Deficiențe de vedere

Cu toții avem deficiențe de vedere. Fiecare om are propriii ochelari prin care îi vede pe ceilalți, ochelari la care adăugăm câte o lentilă cu fiecare experiență pe care o avem, cu fiecare informație pe care o primim. Cu cât acești ochelari au mai multe lentile, cu atât ne îndepărtează mai mult de realitate. Și, pentru că nu suportăm haosul și avem nevoie de ordine și structură, îi așezăm pe ceilalți în diferite categorii, le punem etichete, pentru că așa credem că îi vedem mai bine. Unii dintre noi nu avem nici o problemă în a pune câte un diagnostic, bazându-ne pe ochelarii noștri cu mii de lentile: ,,Acesta e un borderline”, ,,acela e un paranoic”, ,,celălalt e depresiv”, ,,un altul e narcisist”… Psihologia ar trebui să ne ajute să îi înțelegem pe ceilalți, dar, de multe ori, nu face decât să ne îndepărteze de realitate – acea realitate care este în fiecare dintre noi.

E ușor să spui ,,se comportă așa pentru că are autism”, ,,e impulsiv pentru că are ADHD”, ,,să nu crezi ce spune pentru că e schizofrenic”, ,,e agresiv”. Ai rezolvat problema. E mult mai greu să lași ochelarii deoparte și să observi, să asculți, să încerci să vezi care este realitatea lui, fie că e copil sau adult. Dar asta înseamnă să îți pese de cel de lângă tine.

Fiecare om are realitatea sa pe care nici măcar el însuși nu o vede clar. ,,Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte, dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin”. (1 Corinteni 13:12)

Dar până atunci, să încercăm să lăsăm ochelarii deoparte, când ne uităm la ceilalți sau la noi și să învățăm să iubim.

Relație și disciplină

În dimineața aceasta am reușit din nou să îl supăr pe băiețelul meu. Pot să vă povestesc de ce dar nu prea e relevant acum motivul supărării care, de fiecare data este altul. Dar sursa e mereu aceeași: conflictul dintre Vreau și Trebuie. Dar ce aș vrea să vă povestesc este despre modul în care astăzi a reușit să își gestioneze emoțiile într-un mod foarte creativ.

De obicei atunci când se supără vrea să fie singur. Mereu îi spun că înțeleg că este supărat sau furios și că sunt acolo, lângă el, dacă vrea să îl iau în brațe sau vrea să vorbim despre ceea ce simte. Astăzi era atât de supărat încât părea că ceea ce îi spuneam intra pe o ureche și ieșea pe alta. Mă ignora complet. Am așteptat. A mers în camera lui și a închis ușa. După 5 minute a ieșit cu zâmbetul pe buze având în mână o inimioară cu două brațe deschise pe care scria „Te iubesc, mama!” și a sărit în brațele mele.

Studiez psihologia și pedagogia de mulți ani, dar învăț de la copilul meu mai mult decât din toate cărțile citite. Cel mai provocator a fost întotdeauna să găsesc echilibrul între disciplină și clădirea unei relații de afecțiune.

Copiii au nevoie de reguli, dar mai mult decât atât, au nevoie de relație, o relație în care să se simtă înțeleși, să se simtă în siguranță. Disciplina și relația se împletesc, construiesc împreună un caracter. Nici una dintre ele nu trebuie să o minimalizeze pe cealaltă. Nici una dintre ele nu e mai importantă decât cealaltă.

Poate, ca părinte, nu ai avut parte în copilăria ta de cea mai bună educație. Poate îți este greu să comunici, poate îți este greu să îți gestionezi propriile emoții, poate că îți este greu să stabilești reguli și să fii consecvent. Dar sunt convinsă că îți dorești cea mai bună educație pentru copilul tău. Dumnezeu să îți dea înțelepciune să faci cele mai înțelepte alegeri, având în minte faptul că prin modul în care astăzi îți educi copilul, construiești un caracter.

Purtați-vă poverile unii altora

Mă întorc acasă de la cumpărături cu o sticlă de 7l de apă într-o mână și o plasă grea în cealaltă mână, împreună cu băiețelul meu de 7 ani. E frumos afară, un timp perfect pentru plimbare, e răcoare, dar sticla și plasa îmi taie mâinile, așa că mă opresc din 5 în 5 metri pentru o pauză scurtă. Un domn trece pe lângă mine și mă întreabă politicos dacă am nevoie de ajutor. Imediat îi răspund la fel de politicos: ,,Mulțumesc, mă descurc!” Mă întreabă apoi băiețelul meu de ce am refuzat ajutorul și nu știu ce să îi spun…

Am răspuns fără să gândesc, pentru că sunt obișnuită să mă descurc singură, să fiu ,,puternică”, să nu depind de alții, fiind o mamă singură. Evident că aveam nevoie de ajutor. Dar nici dacă ar fi insistat nu aș fi lăsat pe cineva să îmi ducă mie cumpărăturile.

De ce suntem de multe ori mai dispuși să îi ajutăm pe alții să își poarte poverile, decât să îi lăsăm să ne ajute în purtarea poverilor noastre? Orgoliu? Rușine? Neîncredere? Autosuficiență? Care este exemplul pe care îl dăm copiilor care sunt martori ai acestor scene?

Nu știu care sunt greutățile prin care treci în această perioadă. Poate te simți singur/ă, așa cum mă simt și eu uneori. Dar vreau sa îți spun ceea ce eu am învățat: nu te îndepărta de oamenii din jurul tău care vor să te ajute, nu te încrede în puterea ta de a face față singur/ă încercărilor. Avem nevoie de Dumnezeu, dar avem nevoie și de oameni. Avem nevoie de ajutor în purtarea poverilor noastre, așa cum și ceilalți au nevoie de ajutorul nostru în purtarea poverilor lor.

Probleme de comportament

În meseria mea lucrez cu părinți și copii, în special copii cu probleme de comportament. Majoritatea părinților vin și îmi spun probleme diferite, dar în aceeași formă: copilul meu lovește alți copii, copilul meu strigă tot timpul, copilul meu nu vrea să împartă jucăriile, copilul meu minte, etc. De fiecare dată pun aceeași întrebare: „Se întâmplă uneori ca acest copil să nu lovească/ să nu strige/ să împartă jucării/ să spună adevărul?” De fiecare dată răspunsul e ,,Da”. „Și ce faceți atunci?”

Ni se pare atât de firesc ca un copil să nu lovească, să vorbească frumos, să împartă jucăriile, să spună adevărul încât, de multe ori, nu avem nici o reacție când aceste lucruri se întâmplă. În schimb, atunci când apar „probleme de comportament”, imediat reacționăm și atunci începem educația: fiecare părinte educând în stilul lui – unii prin pedeapsă, alții explicând, alții imitându-i comportamentul sperând că acesta va înțelege cât de grav este.

Comportamentele pot deveni foarte ușor obiceiuri. Pentru a schimba un obicei, trebuie să înțelegem contextul în care apare (Când? Și De ce?) și să îl înlocuim cu un alt obicei care să aibă aceeași funcție. De multe ori e suficient să apreciem comportamentele alternative, pentru a reduce un comportament problematic.

Încearcă azi să dai jos ochelarii care văd toate greșelile copilului și să îți pui ochelarii care văd tot ce face el bine și găsește metode creative de a aprecia aceste lucruri. Uneori prin simpla ta prezență lângă el sau printr-un zâmbet poți să îi transmiți ,,Așa da!”.

Lecția rugăciunii

Una dintre lecțiile pe care le-am învățat de la băiatul meu este lecția rugăciunii. Când era mai mic se ruga foarte des. Se ruga când își dorea ceva, când îi era frică, se ruga dacă ploua afară, dacă bătea vântul, se ruga dacă auzea zgomote necunoscute, se ruga în restaurant înainte să mănânce. Într-o zi l-am văzut în baie cu ochii închiși și mâinile împreunate și l-am întrebat ce face. Mi-a spus că se roagă ca avionul de jucărie care este pe marginea căzii să nu cadă și să se strice.

Și acum se mai roagă, dar nu atât de des. Și mă întreb ce a făcut ca acest obicei bun să se schimbe? De ce și cum, pe măsură ce crește, credința se schimbă, ia o altă formă? În ce fel l-a influențat modelul pe care eu l-am oferit ca părinte?

Învață copilul să caute mereu răspuns la Dumnezeu, învață-l să apeleze la El când e neliniștit sau trist, învață-l să Îi mulțumească pentru toate lucrurile. Explică-i, povestește-i experiențe frumoase despre beneficiile rugăciunii, dar, cel mai important, arată-i prin viața ta ce înseamnă rugăciunea, ce înseamnă credința, cine este Dumnezeu.

Stima de sine

Cât de mult te iubești pe tine însuți? Dacă mereu te compari cu alții, dacă contează foarte mult părerea altora despre tine sau despre familia ta, dacă încerci mereu să îi impresionezi sau, dimpotrivă, dacă nu vezi nici o valoare în tine, atunci nu te iubești pe tine și nu îl poți iubi nici pe aproapele tău.

Persoanele care au o stimă de sine scăzută sunt mai predispuse la a trece prin episoade depresive sau a dezvolta tulburări emoționale. Părinții care au o stimă de sine scăzută pot transmite generațiilor următoare aceleași predispoziții spre a avea gânduri negative despre sine.

Stima de sine se creionează foarte de timpuriu, de la primele zile de viață. Încă de când sunt foarte mici, copiii încep să își formeze părerea despre sine în funcție de felul în care se raportează părinții la ei, în funcție de modul în care sunt atinși, mângâiați, îngrijiți. Până la perioada pre-școlară copiii se descoperă pe sine prin ceea ce spun ceilalți despre ei. Acest lucru este absolut normal în perioada copilăriei mici, dar apoi, pe măsură ce cresc, dacă părerea altora îi influențează și îi afectează foarte mult, vorbim de imaturitate emoțională.

Din păcate mulți adulți se află încă la acest nivel, din punct de vedere emoțional. Suntem atât de influențați de ceea ce spun alții despre noi încât de multe ori ajungem să nu mai știm cine suntem noi înșine și să ne raportăm doar la ceea ce cred alții despre noi.

Ce poți face pentru a crește stima de sine a copilului tău? În primul rând crește-ți ție stima de sine ca părinte și apoi fii sincer cu el, fii autentic. Copiii învață cel mai mult prin model. Iată 5 sfaturi pentru creșterea stimei de sine:

  1. Petrece timp cu cei care te fac să te simțim bine fiind tu însuți.
  2. Dă mai tare volumul la gândirea pozitivă. Imaginează-ți că ai în mintea ta o rotiță cu ajutorul căreia poți regla volumul și un buton ,,Delete”. Poți să construiești gânduri bune despre tine însuți și despre viață învârtind rotița și dând mai tare volumul la gândurile pozitive. Și poți înlătura gândurile care îți fac rău și care se tot repetă la infinit, apăsând butonul ,,Delete”.
  3. Începe să spui celor de lângă tine ce vezi la ei, ceea ce îți place la ei, punând accent pe ceea ce fac, fără a le pune ,,etichete”. Începe să crești stima lor de sine.
  4. Atunci când primești un compliment, zâmbește, uită-te în ochii celui care te apreciază și spune ,,Mulțumesc!”
  5. Citește în fiecare zi scrisoarea lui Dumnezeu pentru tine! Biblia este plină de încurajări, Biblia ne arată care este adevărata noastră valoare și care este sensul vieții noastre. Așa cum trupul tău are nevoie de hrană în fiecare zi, și sufletul tău are nevoie de hrană sănătoasă.