3

– Iaca un mic secret: poți fi poet fără sa scrii poezie. La urma urmei a fi poet e chestiune de structura.

– Poti scrie poezie fara sa fii poet?

– Nu cred. E șmecheria aia lingvistica, cu da și nu.

– Si asta se invata?

– Da.

– Cum?

– Sunt trei reguli pe care trebuie sa le respecți pentru a scrie o poezie bună. Din fericire nu știe nimeni care sunt alea. Sunt atâtea retete care dau greș. Poezia a fost cândva una din căile de a descoperi adevarul, la fel ca filosofia sau teologia. În poezie mergi pe urmele cuvintelor pentru a descoperi sensuri inițiale. Greșești de multe ori, dar perseverenta îți e deseori răsplătită. Din nefericire unii o folosesc ca pe o unealta – ba a Teologiei, ba a filosofiei… ba a politicului chiar… bleah. Poetul e și el preot cu alergie la tot felul de reguli. chiar moral uneori.

– Crezi in arta de dragul artei sau in arta ca si comunicare?

– Arta e doar aia de dragul artei. Comunicarea e implicita. N-ai cum sa nu comunici. dar când nu ești conectat la o “sursă” nu prea ai ce comunica – de aici necazul celor care au renunțat la metafizica.

– Diferenta o face scopul pe care il ai in minte cand scrii. Scrii pentru altii sau scrii pentru tine?

– Așa e, precum spui. Doar ca mereu e tensiunea forma/fond. Fondul își alege forma. De ce sa scriu pentru mine? Poate pentru a-mi aduce aminte cândva cine am fost.

– Eu as scrie doar pentru mine. De ce sa scriu pentru altii?

– Când te porti frumos și ești amabila pentru cine o faci? Poezia e comportamentul poetului, scris sau ba.

– Vrei sa zici ca atunci cand esti amabil o faci pentru altii? O faci pentru tine. Altfel nu ai face-o.

– Atunci fă-o când ești singura… o faci pentru ca așa ești tu. Te comunici pe tine.

– Ma incurca mult ideea de altii.

– Eu gândesc de la diadă în sus. Individul luat separat e problema ta, pe mine ma interesează interacțiunea.

– Si ce asteptari ai in urma interactiunii? Sau e vorba doar de frumusetea interactiunii in sine?

– Nu interacționăm cu un scop. Mereu..

– Asa crezi?

– Interacțiunea e trăsătura socialului.

– Orice comportament are o functie – de a a primi sau de a evita.

– Mereu interacționăm intr-un anume fel. Omul modular: vânzătoarea e pentru mine vânzătoare, dar e posibil sotie, mama, șoferița, etc. Eu la fel, sunt cumpărător, dar am și alte alea. Mie îmi place sa “intru” in vorba cu oamenii, sa îi văd râzând.

– Pentru ca te face sa te simti bine.

– Indiferent de ce fac, in fata mea vreau sa ma asigur ca am un om. Pentru ca in general îi face sa se simtă bine. Reușesc sa ii ajut cumva. Eu pe mine încerc sa ma uit. Si daca faci asta simti ca ti-ai indeplinit scopul.

– Si scopul tau e sa ii ajuti pe altii.

– Cred că mă urăsc. Sunt doar un clown.

– Si ajutandu-i pe altii te vezi mai bun?

– Nu. Îmi îndeplinesc rolul.

– Tu ti-ai impus acest rol. De ce? De ce ai nevoie sa ii ajuti pe altii?

– Nu știu dacă mi l-am impus. Cred ca l-am primit cadou și nu l am putut refuza. Simplu, pentru ca au nevoie sa fie ajutați, pentru ca pot face asta.

– Cred ca in foarte mare masura e vorba despre noi. Cred ca ajutand-i pe altii ne ajutam de fapt pe noi. Pentru ca noi ne vedem tot pe noi in oricine altcineva.

– Asta funcționează când nu iei in serios religia. Isus a fost un sinucigaș. Isus a făcut o pentru el…?

– „Acum vedem ca-ntr-o oglinda”

– Dragostea strica toate calculele.

– Isus e Dumnezeu.

– Cred ca a aflat târziu asta.

– Dar tot era Dumnezeu

– Nu știa ca va invia. Dacă a știut, Golgota a fost teatru.

– Nu spun ca e imposibil sa iubesti. Dar cred ca e imposibil daca te urasti pe tine. Mereu vei cauta sa rezovi parti din tine, sa te vindeci ajutandu-i pe altii.

– Cred ca la baza creațiunii a stat contradicția. Suntem contradicții. Reteta e echilibrul, doza…

– Echilibrul intre ce? Intre cald si rece nu.

– Ba da, între cald și rece. Nu suportam extremele. Vezi întunericul și lumina. Ceea ce vedem e proiecție, lumina/umbra, reflexie etc., ce ascultam e sunet și tacere. Urâm o parte din noi și iubim alta… echilibru pana la urma între Dumnezeul Noului Testament și cel al Vechiului Testament. E o teorie lansată de Lupasco – Stéphane Lupasco, moldovean el – Tertul inclus. Oricum trăim noi și în ce privește adevarul și in alte sensuri, avem doar valori intermediare. Degeaba urlam ca noi avem adevarul și bla bla. Sintem pe acceptabil.

– Suntem limitati, limitati la ceea ce cunoastem, la experientele noastre. Vedem si interpretam lumea in functie de ceea ce am trait si am cunoscut noi. Habar nu avem ce este adevarul sau dreptatea, pentru ca oricat ne-am stradui sa fim obiectivi, tot vom vedea o singura parte a adevarului, partea noastra. Totul e relativ.

– Exista Dumnezeu. Mi se pare ca e singurul punct pe care nu l putem muta. Asta e absolutul. De acolo încolo începe teoria ta. De aici încolo e teorie mea.

– Da, Dumnezeu e adevarul. Cu cat ne apropiem mai mult de El cu atat vedem mai clar. Multi insă se cred ei înșiși  dumnezei… Tocmai asta e. Fiecare are teoria lui. Si fiecare e adavarata si in acelasi timp falsa… sau incompleta

– Nu. Unii au teoria, știu despre ce e vorba, ceilalți și-o însușesc, o iau de buna. E diferența între aia care gândesc și restul lumii. Sunt lucruri care trebuie verificate pe pielea ta.

– Trebuie?

– Nu. Poți sa nu le verifici. Dar cred ca e nevoie sa ai in fond ceva pentru care sa traiesti și sa mori la nevoie. Știu, asta nu se mai poarta. Se poarta șmecheria. Și superficialitatea. Și artificializarea.

– Fiecare om e foarte complex, unii pot parea superficiali pe dinafara.

– Unii nu apuca sa și expună complexitatea. Alții ar face bine sa nu mai apuce sa și o expună.

– Dumnezeu e singurul care ne poate judeca

– Dar eu pe mine ma pot judeca?

– Poti sa vezi barna din ochiul tau daca te uiti in oglinda care trebuie.

– Șansa noastră. Nu judec pe nimeni. Nici fapte nu mai judec.

– Nu prea exista fapte, exista interpretări. Totul e interpretare

– Cred ca avem in viața câteva lucruri clare și peste alea tot clădim. Când se clatină alea… nu-i de gluma

– E bai cand se clatina lucruri care ar trebui sa fie clare. Te dezechilibreaza rau… O spun din experienta.