Expir
  • Link to Facebook
  • Link to Instagram
  • Home
  • Educație
  • Gânduri și conversații
  • Emoții
  • Poezii și proză
  • Adunate
  • Citate
  • Contact
  • Click to open the search input field Click to open the search input field Cautare
  • Menu Menu
Emoții, Gânduri și conversații

Poveste rescrisă

Aveam 9 ani și făceam orice ca să îmi acopar genunchii pentru că îi uram. Erau strâmbi și urâți. Aveam 19 ani când am intrat în curtea bisericii și un băiat a observat că am un coș pe față, O perioadă nu am ieșit din casă fără să îmi acopăr fața cu fond de ten. Aveam 32 de ani când am rămas mamă singură și aveam momente în care nu mai vroiam să ies din casă sau să întâlnesc pe cineva.

Eram disperată să fiu perfectă. Dar cu cât mă străduiam mai mult să fiu perfectă, cu atât eșuam mai mult. Am avut momente în viață în care conta atât de mult părerea altora despre mine încât eram dispusă sa fac orice ca să le fiu pe plac. Am avut perioade în care am fost atât de geloasă pe unii oameni din jurul meu, încât mă străduiam din răsputeri să îi întrec.

Dar în alergarea aceasta extenuantă, fără sfârșit, mi-am dat seama la un moment dat, după cea mai mare pierdere pe care am suferit-o (cea mai dragă persoană pentru mine), că nu mă cunoșteam, că eram într-o alergare continuă de a mă găsi pe mine, dar într-o direcție greșită. Mi-am dat seama că nu mă iubeam pe mine, că nu îi iubeam nici pe ceilalți și că nu îl iubeam, astfel, nici pe Creatorul nostru. Și a fost un punct în viața mea în care m-am oprit și am început să învăț să mă cunosc.

Cel mai mult m-a ajutat relația mea cu Dumnezeu și felul în care m-am simțit utilă în jurul meu. În Biblie sunt atât de multe scrisori prin care Dumnezeu ne arată cât de mult ne prețuiește, care ne ajută să înțelegem valoarea pe care o avem. Sunt momente în care poate ne vedem fără valoare. Dar atunci când Cineva spune că te prețuiește atât de mult încât dă lumea pentru tine, nu se poate să nu găsești resurse să mergi mai departe. Cineva are un plan cu viața ta și nu este oricine, este stăpânul universului. El a pus în tine niște calități pe care, în această formă, nimeni nu le mai are. Dumnezeu și-a dat viața pentru tine, pentru că a văzut o valoare în tine!

Care este povestea vieții tale? Dacă nu îți place această poveste, crează una nouă – o poveste în care să te simți bine cu tine.

Voi începe eu: Am 9 ani și îmi iubesc picioarele, pentru că la un moment dat mă vor ajuta să urc un munte sau să alerg la un maraton. Am 19 ani și știu că nimeni nu este perfect. Am 35 de ani și sunt o mamă singură. Dar Dumnezeu mi-a dat multe daruri pentru care sunt recunoscătoare: am un băiat extraordinar, îmi place meseria mea și îmi folosesc timpul și energia pentru a ajuta cât mai mulți oameni.

Rescrie-ți povestea ta de viață dintr-o perspectivă pozitivă. Și apoi fii tu cel care îi ajută pe alții să rescrie povestea vieții lor, să vadă valoarea pe care Dumnezeu a pus-o în ei. Fă așa și s-ar putea să le schimbi viața!

Share this entry
  • Share on Facebook
  • Share on WhatsApp
  • Share by Mail
https://expir.34u.ro/wp-content/uploads/2020/05/logo-expir-black-center-340x219-1.png 0 0 expir https://expir.34u.ro/wp-content/uploads/2020/05/logo-expir-black-center-340x219-1.png expir2020-03-08 00:27:522020-05-11 00:30:14Poveste rescrisă
S-ar putea sa iti placa de asemenea
Temperament
Învață-mă să nu te mai iubesc…
Necrolog
3 Decembrie – Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități
După ultima modă
O zi din viața unei mame singure
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blog Expir

Vă invit să intrați, să citiți... Nu citiți cu ochi critic, pentru că nu sunt expert, nu căutați frumosul pentru că nu e artă și nici nu încercați să mă cunoașteți pentru că aici e doar o infimă parte din mine. Dacă totuși vreți să intrați, vă rog, nu intrați încălțați, nici nu strigați. Intrați cu grijă, curat...

Ceea ce am scris sau voi scrie este, pentru mine, un act de comunicare, așa că vă invit să lăsați impresii, sugestii, răspunsuri.

Bun venit!

Categorii

  • Adunate (9)
  • Citate (6)
  • Educație (10)
  • Emoții (8)
  • Gânduri și conversații (22)
  • Poezie și proză (15)


Prieteni

  • Inima Vesela (Blog-ul Iuliei)
  • FreeForYou – Site-ul gazdei
  • FabricaDeSite.ro – Site-ul dezvoltatorului
  • Unsplash – Photos for everyone

Categorii

  • Adunate
  • Citate
  • Educație
  • Emoții
  • Gânduri și conversații
  • Poezie și proză

De-a lungul timpului

Arhivă

  • aprilie 2021
  • septembrie 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • septembrie 2019
  • august 2019
  • mai 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • mai 2018
  • martie 2018
  • august 2017
  • mai 2005
  • august 2004
  • mai 2004
  • mai 2003
  • februarie 2003
  • ianuarie 2003
  • noiembrie 2001
  • mai 2001
Copyright © Expir - 2020. Toate drepturile rezervate.
  • Link to Facebook
  • Link to Instagram
  • Home
  • Blog
  • Politica de confidentialitate a datelor
  • ANPC
  • Contact
Link to: Străinul de la ușa mea Link to: Străinul de la ușa mea Străinul de la ușa meaLink to: Aș construi o casă Link to: Aș construi o casă Aș construi o casă
Scroll to top Scroll to top Scroll to top

Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării pe site, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Accept setarileAscunde notificareaSetari

Cookie-uri si Politica de confidentialitate



Cum folosim cookie-urile

Este posibil să solicităm setarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. Folosim cookie-uri pentru a ne informa când vizitați site-urile noastre web, cum interacționați cu noi, pentru a vă îmbogăți experiența utilizatorului și pentru a vă personaliza relația cu site-ul nostru.

Faceți clic pe rubricile pentru diferite categorii pentru a afla mai multe. De asemenea, puteți modifica unele preferințe. Rețineți că blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experiența dvs. pe site-urile noastre web și în serviciile pe care le putem oferi.

Cookie-uri esențiale pentru site-uri web

Aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru a vă oferi servicii disponibile prin intermediul site-ului nostru web și pentru a utiliza unele dintre caracteristicile sale.

Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru a furniza site-ul, refuzul acestora va avea un impact asupra modului în care site-ul nostru funcționează. Puteți oricând să blocați sau să ștergeți cookie-urile schimbând setările browserului și forțați să blocați toate cookie-urile de pe acest site web. Dar acest lucru vă va solicita întotdeauna să acceptați / să refuzați cookie-urile atunci când revizuiți site-ul nostru.

Respectăm pe deplin dacă doriți să refuzați cookie-urile, dar să evitați să vă solicitați din nou și din nou, vă rugăm să ne permiteți să stocăm un cookie pentru asta . Sunteți liber să renunțați oricând sau să optați pentru alte cookie-uri pentru a avea o experiență mai bună. Dacă refuzați cookie-urile, vom elimina toate cookie-urile setate din domeniul nostru.

Vă oferim o listă de cookie-uri stocate pe computerul dvs. în domeniul nostru, astfel încât să puteți verifica ce am stocat. Din motive de securitate nu putem afișa sau modifica cookie-uri din alte domenii. Puteți verifica acestea în setările de securitate ale browserului dvs..

Cookie-uri Google Analytics

Aceste cookie-uri colectează informații care sunt utilizate fie sub formă agregată pentru a ne ajuta să înțelegem modul în care site-ul nostru web este utilizat, cât de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, sau pentru a ne ajuta să personalizăm site-ul și aplicația noastră pentru a vă îmbunătăți experiența.

Dacă nu doriți să urmărim vizita dvs. pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browserul dvs. aici:

Alte servicii externe

De asemenea, utilizăm diferite servicii externe, cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizori externi de video. Deoarece acești furnizori pot colecta date personale precum adresa dvs. IP, vă permitem să le blocați aici. Vă rugăm să fiți conștienți că acest lucru ar putea reduce considerabil funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect odată ce reîncărcați pagina.

Setări Google Webfont:

Setări Google Map:

Setări reCaptcha Google:
[ av_privacy_google_recaptcha]

Politica de Confidențialitate

Puteți citi în detaliu cookie-urile și setările noastre de confidențialitate pe pagina noastră cu politica de confidențialitate

Politica de confidentialitate a datelor
Accept setarileAscunde notificarea