Despre pedepsele din viața noastră

Vă voi prezenta pedeapsa într-un mod poate diferit de ceea ce știați până acum.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă loviți la degetul mare de la picior în timp ce mergeați prea repede printr-o cameră întunecată pentru ca apoi să mergeți foarte încet până ați ajuns să aprindeți lumina? Vi s-a întâmplat să pierdeți un telefon iar la următorul telefon să fiți mult mai atenți? Dacă da, atunci ați ”beneficiat” de pedeapsă. A învăța din consecințele care au produs o senzație de disconfort sau o pierdere, are valoarea de supraviețuire pentru organismul uman și pentru specii, în general. Din fericire, nu trebuie să ne lovim foarte des pentru a învăța să nu mergem repede pe întuneric sau să pierdem multe telefoane pentru a învăța să avem grijă de ele.

Pedepsirea este un fenomen natural care apare de multe ori ca și o consecință naturală a comportamentelor. Ea poate însă ridica multe controverse, în special pentru că nu e înțeleasă corect sau e aplicată greșit. Unul dintre sensurile comune ale pedepsirii este aplicarea consecințelor aversive – cum ar fi durerea fizică, psihologică sau pierderea privilegiilor – pentru ca persoana care s-a comportat necorespunzător să învețe o lecție și să nu mai repete respectivul comportament. Pedepsirea hotărâtă de un sistem juridic, cum ar fi timpul petrecut în închisoare și amenzile, este deseori considerată un proces prin care infractorii condamnați trebuie să își plătească datoriile față de societate. Însă aceste noțiuni comune și legale ale pedepsirii, deși au diferite niveluri de validitate în propriul context, au prea puțin de-a face cu un principiu al comportamentului.

Din punct de vedere al științelor comportamentale, pedepsirea este efectul pe care o schimbare în mediu îl are asupra unui comportament, acest comportament scăzând în intensitate sau în frecvență în viitor. Deci pedeapsa nu are nici o legătură cu intenția celui care pedepsește, ci cu efectul asupra comportamentului celui ,,pedepsit”. Dacă un comportament scade în frecvență atunci vorbim de pedeapsă.

Nu spun că pedeapsa e bună sau rea. Pedeapsa pur și simplu există în mediu și, cu cât suntem mai conștienți de acest efect, cu atât ne putem controla mai bine comportamentul. Pedeapsă este și atunci când un copil se oferă să dea cu aspiratorul și părintele îi spune că nu se descurcă (acel copil probabil nu se va mai oferi să dea cu aspiratorul). Pedeapsă poate să fie faptul că prietenii fac o glumă în legătură cu îmbăcămintea unui adolescent (probabil acel adolescent nu va mai purta acele haine). Pedeapsă poate fi când suni un prieten cu care nu ai vorbit de mult și acesta îți dă de înțeles că l-ai deranjat (nu îl vei mai suna atât de des). Pedeapsă poate fi atunci când soțul spală vasele și soția îi spune că nu le-a spălat bine (nu știu de câte ori va mai spăla vasele acel soț). Pedeapsă poate fi când copilul aleargă să te îmbățișeze și tu îl cerți că îți strică părul, când un elev răspunde bine pentru că s-a pregătit și profesorul îi spune că a copiat. Și lista poate continua.

Pedeapsa ne învață să nu mai repetăm ceea ce ne-a făcut, într-un fel, rău, dar nu ne învață ce ar trebui să facem (aici intra în rol recompensa, un alt termen care, de cele mai multe ori, nu e înțeles corect). În plus, pedeapsa are multe riscuri: reacții emoționale nedorite, comportamente agresive, comportamente de scăpare și evitare, creșterea ratei de apariție a comportamentului pedepsit în alte condiții fără pedepsire, preluarea modelului de la cel care pedepsește. Suntem familiarizați cu exemplul părintelui care, în timp ce lovește copilul, spune: ,,Asta te va învăța minte să nu îți mai lovești colegii de joacă!” Din nefericire, copilul s-ar putea să fie mai degrabă înclinat să copieze acțiunile părintelui și nu cuvintele sale.

Un alt efect este faptul că efectul pedepsirii poate fi o recompensă pentru cel care pedepsește. De exemplu, dacă un părinte strigă la copil și copilul se oprește din plâns, părintele va continua să strige în viitor pentru că a obținut ceea ce a vrut, în acest fel oprirea din plâns a copilului a devenit o recompensă pentru comportamentul de a striga al părintelui.

Și așa ne tot putem ”juca” de-a pedeapsa și recompensa. Sunt multe de spus, nu e un subiect ușor, dar e bine să știm.